Blogul unui Carcotas

Ceea ce indeobste numim realitate istorica este un fenomen care se desfasoara pe doua planuri. Primul plan este cel vizibil, la indemana oricarui om care iese pe strada sau acceseaza televiziunile si Internetul. Nu este decat varful aisbergului. Cel de al doilea plan este nevazut pentru cei multi. In aceasta dimensiune ascunsa se pune la cale insasi viitorul lumii. Autorii? Un grup ocult care vegheaza destinele omenirii de mii de  ani. Cei care au auzit de ei, le spun Illuminati…

Inchipuie-ti, fie chiar pentru o clipa, ca tot ce stii despre realitatea inconjuratoare e un mare fals. Ca mare parte din ceea ce serveste Mass-Media sunt minciuni si manipulari grosolane. Ca tot ce se spune “liber” nu este decat rezultatul unui fals care izvoraste dintr-un lung sir de minciuni oficiale. Poate nu este adevarat, poate ca totul nu este decat o simpla conceptie conspirationist-alarmist-apocaliptica, la mare moda in aceste vremuri.  Dar daca este adevarat?

In acest caz, vei descoperi incetul cu incetul ca “Puterea” acestei lumi nu este aceea pentru care se bat in prezent Statele Unite, Rusia, Japonia, U.E. Toate aceste puteri economice si militare nu sunt decat niste piese de joc, manuite din umbra de adevaratii stapani ai planetei. De acolo, din anonimatul Intunericului, ei leaga si dezleaga mersul lucrurilor. De la cel mai inalt nivel imaginabil al puterii, acest for necunoscut celor multi guverneaza aproape nestingherit. Ei fac legi si revolutii, ei instaureaza guverne, ei hotarasc ce tari dispar pentru ca altele sa le ia locul. Ei “fabrica” noi ideologii si chiar religii. Se spune ca ei au creat oranduirea capitalista, tot ei au creat-o si pe cea comunista. Au eliminat comunismul din istorie ca pe o masea stricata atunci cand au considerat ca nu mai corespunde cu planurile lor . Ei fauresc tratatele militare si economice internationale, ei schimba regimuri politice si presedinti de state, ca pe niste simple piese uzate ale unei masini. Pentru ei, Lojile Masonice de orice rit, N.A.T.O., Grupul Bilderberg, O.N.U.,  Comisia Trilaterara, defuncta U.R.S.S. si alte organizatii pe care le-am vazut sau le vedem inca defiland pompoase la televizor, nu sunt altceva decat “terenul de lucru” al stapanilor din umbra. Despre identitatatile si nationalitatile Illuminatilor nu se cunosc decat foarte putine lucruri, dupa cum este usor de banuit. In schimb planurile lor devin vizibile pe masura ce “valul” de pe ochii celui care vrea sa afle Adevarul, este ridicat in egala masura de setea cunoasterii si de dorinta de a fi cu adevarat liber. Puterea lor este cu adevarat mare si temuta de oricine ajunge sa afle cate ceva despre ei. De-a lungul mileniilor, au desavarsit arta conspiratiei pana aproape de piscul perfectiunii. Proba de nestirbit a Timpului le-a slefuit politica in patru mari directii, simple si greu de contracara:

1.Creaza conflicte si razboaie in care cele doua parti provocate, lupta una impotriva celeilalte si nu contra adevaratului instigator.
2. Nu apar niciodata in vazul tuturor.
3. Finateaza toate partile implicate in conflict.
4. Trec intotdeauna drept instanta impaciuitoare care pune capat conflictelor.

Totusi, succesul lor mondial nu se bazeaza pe politica lor inteligent – diabolica, cat pe inertia si superficialitatea marilor mase de oameni din intreaga lume, care inghit tot ce li se serveste drept viata zilnica si realitate palpabila.  Mase de oameni care se lasa docil conduse precum o turma de oi de peste 6 miliarde de capete… Li se spune Illuminati, dar nu va ganditi ca vreunul dintre ei a atins Iluminarea spirituala. Nici pe departe. Termenul le-a fost atribuit mai degraba din frica si obedienta. Nu apar niciodata in mass-media mondiala din simplul motiv ca ei o detin si o controleaza. Daca vine vorba despre ei, acesta se face intr-un context pozitiv sau cel mult neutru. Averile lor sunt incredibile, intregul sistem bancar mondial este la picioarele lor. Milionarii din topurile ”Forbes” nu sunt decat niste simpli baieti de mingi pe langa cei care detin adevarata putere consolidata prin sume de ordinul miilor de miliarde de dolari.

Diavolul din desert si inceputul conspiratiilor
Istoria oficiala aminteste gruparea Illuminati drept o organizatie oculta care a luat nastere undeva in anul 1776 . Adevarul este vechi de mii de ani. Cu mult inainte de aparitia Masoneriilor sau a oricarei organizatii oculte, undeva printre nisipurile Orientului Apropiat, se punea la cale o conspiratie al carei scop final era dominarea intregi lumi. Intr-un ungher de la marginea civilizatiilor Sumerului si Mesopotamiei, lua nastere asa numita Fratie a Sarpelui. Inainte de aparitia religiilor monoteiste, cei grupati in Fratia Sarpelui oficiau un cult in care il venerau pe Cel Rau, cunoscut atunci cu numele de Pazuzu, cel mai vechi demon trimis pe aceasta planeta. Liderii acestui cult de origine sumeriana isi spuneau ei insisi Iluminati, deoarece in cadrul ritualurilor primeau lumina cunoasterii direct de la stapanul lor din Intuneric…Au strabatut astfel veacurile fara sa fie detectati de nimeni. Au privit din umbra nasterea si decaderea Greciei Antice, a Imperiului Roman, raspandirea Crestinismului si Islamului, consolidarea primelor state ale Europei Medievale, descoperirea Americilor, aparitia prafului de pusca si al Renasterii.

Au decis sa actioneze de abia in seara zilei de 1 mai 1776, cand germanul Adam Weishaupt a primit ordinul de a fonda in oraselul bavarez Ingolstadt, Ordinul Secret al Iluminatilor Bavarezi. Adam Weishaupt a fost crescut intr-o manastire iezuita iar la maturitate a devenit profesor de drept canonic in cadrul Universitatii din Ingolstadt. In anul 1770 a fost contactat de catre creditorii sai care apartineau casei Rotschild, pentru a fonda organizatia Iluminatilor. De fapt, creditorii transmiteau un ordin primit de la adevaratii Illuminati din deserturile mesopotamiene, care decisesera sa actioneze. Mai multe amanunte despre acel moment nu se cunosc pana in prezent la nivelul marelui public. Organizatia a recrutat pentru inceput o serie de militanti liberi cugetatori, secularisti si republicani recrutati din Marea Loja Masonica a Germaniei. Alarmati de activitatile lor subversive care vizau in primul rand eliminarea monarhiei de pe continentul european, autoritatile bavareze au crezut ca au distrus ordinul in anul 1785.

Se inselau amarnic, nu reusisera decat sa aresteze cativa membri neimportanti. Iluminatii bavarezi erau organizati precum cercurile din interiorul altor cercuri, intr-o structura similara cumva cu a foilor de ceapa. Daca initiatii se dovedeau demni si discreti in pastrarea secretelor transmise, puteau avansa intr-un cerc mai mic, unde cunosteau secrete mai importante. Astfel, varfurile au fost neafectate de lovitura primita din partea autoritatilor bavareze, fiind libere sa se refugieze in Elvetia. Istoria neconventionala si neoficiala le atribuie crearea celor mai importante revolutii care au schimbat irevocabil fata lumii. Revolutiile Americana, Franceza si Bolsevica nu au fost deloc niste miscari social-politice, cat au fost niste planuri precise, organizate pana in cel mai mic detaliu. Totusi a existat o mica scapare. In anul 1875, un curier al Illuminatilor bavarezi strabatea calare distanta intre Frankfurt si Paris. Providenta a facut ca acesta sa fie traznit in timpul unei furtuni. Asupra sa a fost descoperit un document care este cunoscut in cercurile oculte sub numele de “Noul Testament al Satanei”. Primul punct al documentului continea o serie de directive uimitor de actuale:

“Primul secret necesar conducerii oamenilor este strict legat de suprematia asupra opiniei publice. Atfel se poate provoca atata vrajba, indoiala si pareri contradictorii, incat oamenii de rand nu se pot orienta in acesta harababura si sunt convinsi ca este mai bine sa nu aiba vreo opinie personala cu privire la politica. Trebuie aprinse si atatate pasiunile poporului. In acest scop, trebuie creata o literatura murdara, facila, lipsita de spirit si dezgustatoare. Mai departe tine de datoria presei sa demonstreze neputinta non-Iluminatilor in toate domeniile activitatilor umane.”

Nobilimea Neagra are Mafia la degetul mic
Autori si cercetatori in domeniul periculos al societatilor ecrete si al conspiratiilor globale, precum David Icke, Ryan Burke, Juri Lina, Morgan Gricar, A. Ralph Epperson, Jan Van Helsing, Fritz Springmeier, Serge Monaste sau Vernon Staufer sunt de parere ca Illuminati dirijeaza intreaga activitate mondiala prin intermediul asa-numitei Nobilimi sau Aristocratii Negre. Insasi societatile secrete de rang secund precum Cavalerii Templieri, Iezuitii, Maltezii, Francmasoneria, Partidul Nazist si cel Comunist, Organizatiile Thule si Ordo Templis Orientalis, Grupul Bilderberg, Comisia Trilaterala etc. ar fi conduse de membrii Nobilimii Negre. Chiar si in istoria oficiala este binecunoscutaperioada de trista amintire din istoria Venetiei si Genovei, perioada in care Nobilimea Neagra si-a facut aparitia publica pentru prima oara in secolul al XII-lea, preluand monopolul afacerilor.

Oamenii i-au numit Nobilimea Neagra datorita cruzimii, lacomiei si lipsei totale a oricarui atribut moral sau crestinesc. Printr-un sir nemasurat de crime, violuri, rapiri, santaje, terorism, jafuri si chiar magie neagra, au anihilat orice forma de opozitiepentru a-si atinge scopurile. Cu trecerea timpului au devenit incredibil de bogati, puternici si influenti. Descendentii acestora ar detine si in prezent monopolurile asupra comertului mondial si sunt adevaratii stapani ai Mafiei italiene. Autorul Fritz Springmeier, in lucrarea “Bloodlines of the Illuminati”, enumera cele13 familii care alcatuiesc forul conducator al Nobilimii Negre: Astor, Bundy, Collins, DuPont, Freeman, Kennedy, Li ( din China!), Onassis, Rockefeller, Rothschild, Russel, van Duyn si casa Merovingiana. Cercetatorul John Coleman, care a studiat istoricul Nobilimii Negre, afirma ca radacinile lor pot fi urmarite dincolo de oligarhii medievali ai Venetiei. Acestia  ar fi avut origine asiatica si s-ar fi casatorit cu membrii caselor regale europene, inca de acum peste 800 de ani.

Evenimentele s-ar fi intamplat in urma unei marii victorii a unor triburi nomade de origine asiatica din zona Volgai asupra invadatorilor arabi musulmani. Imediat dupa batalie, viitorul imparat bizantin, Constantin al V-lea, s-a casatorit cu o printesa din acele triburi. Fiul lor a fost faimosul imparat Leo al IV-lea. Membrii familiei de Medici precum si Papa Pius al XII-lea au facut parte la randul lor din Aristocratia Neagra. Cultul lor era de sorginte satanista, evidentiat prin practici avansate de magie neagra. La o privire mai atenta, reiese ca aceste metode de magie neagra sunt la originea tuturor tehnicilor de influentare si manipulare a maselor de oameni. Aceasta in ciuda faptului ca imensa masinarie de propaganda oficiala se ascunde sub motive asa-zis stiintifice, in care declara ca Diavolul nu exista, iar religiile nu sunt altceva decat o forma de misticism sub care se ascund oamenii saraci cu duhul. „Cel mai vechi truc al diavolului este acela de a spune ca el nu exista”, spune o maxima a inteleptilor crestini…

Aceeasi masinarie de propaganda cu orientare “stiintific-atee” a avut grija sa indoctrineze societatile vestice inca din anii ’50-’60, cu ideea ca nu exista forte supranaturale si fenomene paranormale, iar magia nu ar fi altceva decat un derizoriu fenomen de circ si variete.

Ce vor de fapt Illuminati?
Majoritatea covarsitoare a cercetatorilor si autorilor din domeniul istoriei neoficiale si teoriilor conspirationiste, cad de acord in privinta faptului ca Illuminati lucreaza pentru indeplinirea unei adevarate succesiuni de Noi Ordini Mondiale. Noua Ordine Mondiala este formata de fapt din mai multe etape de oranduiri sociale care isi succed una altora pana in momentul in care absolut toti oamenii vor fi controlati, insemnati si folositi dupa bunul plac al celor care conduc lumea. Ultima forma a Noii Ordini Mondiale ar fi aceea in care Illuminati vor restrange numarul oamenilor de pe planeta de la cateva miliarde la cateva milioane. In acest scop vor crea razboaie, crize alimentare, noi boli si virusuri fara leac.

Toti cei care au studiat motivele si principiile stapanilor lumii vizibile, cred ca aceasta este directia in care vor “evolua” lucrurile in viitorul apropiat… Cat de mult adevar exista in aceste presupuneri apocaliptice, nu poate certifica nimeni cu siguranta. Tot ce se poate spune este ca situatia mondiala se va precipita dramatic in urmatorii 10-20 de ani. Initiatii pe taramurile spiritului afirma la randul lor ca Illuminati sunt doar o uriasa piatra de incercare peste care omenirea este nevoita sa treaca in decursul evolutiei sale de la o specie agresiv-egotic-materialista spre o clasa superioara a desavarsirii spirituale. Tot ei afirma ca Illuminati sunt de fapt fructul pacatelor noastre, deoarece daca ar avea acces la bogatie si putere absoluta, peste 90% din oamenii din prezent ar actiona la fel ca actualii Illuminati. Nu este vorba in ultima instanta decat de o traire inferioara izvorata din frica si mandrie care-i face pe oamenii de la toate nivelurile societatii sa-si controleze, abuzeze, foloseasca si minta semenii aflati intr-o stare de vulnerabilitate si inferioritate. Traire care, din pacate, a devenit o trasatura de caracter definitorie pentru specia umana din prezent.

Ca o concluzie ce reiese din toate teoriile emise de cei care si-au dedicat viata studierii celor care ne conduc planeta:
-Iluminatii nu ar fi reusit totusi sa ajunga atat de puternici daca oamenii nu s-ar fi lasat folositi si nu le-ar fi permis sa le controleze destinele…

Santaj, luare de mita, falsificare de voturi, transferuri ilicite si bilete “murdare”. Este fata ascunsa a Federatiei Internationale de Fotbal, vazuta prin ochii lui Andrew Jennings. Cel mai important reporter de investigatii sportive din lume, britanicul si-a petrecut patru ani din viata pentru a patrunde in culisele intunecate ale “sportului rege”. Rezultatul muncii sale a condus la o expunere exploziva a oficialilor care conduc institutia suprema a lumii fotbalistice FIFA si a dat nastere unei povesti fascinante despre felul in care “oamenii in costume” pun ambitiile personale si banii mai presus de fanii din tribune si inaintea jucatorilor de pe teren. Iata cum este, de fapt, condusa lumea fotbalului profesionist.

FIFA a fost fondata in Paris, Franta pe 21 martie 1904 si are astazi sediul in Zurich, Elvetia. Inglobeaza sase confederatii continentale si a fost condusa pana in prezent de opt presedinti. Cel mai recent este inca in exercitiul functiunii, de 11 ani, este cetatean elvetian si se numeste Joseph Sepp Blatter. Dupa o cariera in care a imbinat sportul si afacerile, elvetianul nascut la 10 martie 1936, in tara cantoanelor, devine secretar general al FIFA in 1981 si sta in umbra lui Joao Havelange, presedinte timp de un sfert de secol al Federatiei.(1974-1998). Sfatuit de Michel Platini, actual conducator al UEFA, Blatter candideaza pentru functia de presedinte al FIFA si este ales in 1998 in fata lui Lennart Johansson, dupa o “lupta” care dureaza patru luni. La 29 mai 2002 va fi reales in functie, iar la Congresul FIFA de la Doha din 2003 i se prelungeste in mod exceptional mandatul cu un an, astfel incat alegerile sa nu coincida cu desfasurarea Cupei Mondiale din 2006. Blatter castiga un al treilea mandat in 2007, care va expira in 2011.

Fire Innodate Fotbalul Are
Inscaunarea din 1998 a lui Sepp Blatter in functia de “carmaci” FIFA implica practici presupuse de coruptie, descrise atat de Andrew Jennings in “Fault” cat si de britanicul David Yallop in cartea sa “Cum au trucat partida”. In 2002, elvetianul trebuie sa se confrunte cu o ofensiva a mai multor membri ai Comitetului Executiv, precum si cu cea a secretarului general al FIFA, Michel Zen-Ruffinen, care il acuza de nereguili financiare, coruptie si manipulare de conturi. Apoi, falimentele succesive ale societatilor ISL (International Sports and Leisure) care adminstra drepturile de marketing asupra Mondialelor din 2002 si 2006, si Kirch, detinatoarea drepturilor TV asupra acestor doua evenimente, zguduie FIFA. In 2006, jurnalistul englez Andrew Jennings (foto) il acuza direct in cartea “Cartonasul rosu” pe Joseph Blatter de coruptie in dosarul ISL-ISMM, acuzatie pe care FIFA o dezminte cu fermitate, reusind chiar sa interzica, printr-o decizie a justitiei, publicarea cartii in Elvetia.

Cu ceva timp inaintea alegerilor din 1998, contracandidatul lui Blatter, presedintele pe atunci al UEFA Lennart Johansson, a promis democratie, solidaritate si transparenta daca va fi ales in fruntea FIFA. El promitea delegarea unui contabil independent insarcinat sa examineze practicile afaceristice ale FIFA. Campania acestui “puritan” l-a deranjat pe presedintee inca in exercitiu, Havelange. Cum isi permitea acest suedez sa ameninte voalat derularea unor investigatii independente ale Federatiei? Dincolo de lupta de orgolii, se mai intrevedea si un pericol real al unei asemenea operatiuni. Havelange nu avea vreun afect pentru Blater, care incercase in trecut sa-l detroneze, insa acesta nu avea intentia de a scoate la lumina ceva din afacerile obscure ale Federatiei. Astfel, atunci cand Blatter a aflat ca este sustinut nu doar de asociatiile nationale de fotbal carora le-a facut de-a lungul timpului favoruri, dar si de Havelange, a demarat vanatoarea voturilor lui Johannson. In mai 1998, Sepp zboara la Nairobi, capitalia Kenyei, unde avea sa-i intalneasca pe oficialii Africii de Sud, Mozambicului, Angolei, republicii Lesotho si Namibiei. Le promite acestora ca, prin interventia lui din pozitia de presedinte FIFA, Africa de Sud va gazdui Cupa Mondiala din 2006. Daca va avea succes in alegeri, va pompa si mai multi bani in continent. Audientei i-au placut aceste cuvinte, ceea ce a insemnat subtilizarea a cinci voturi rezervate initial lui Johnsson, care sustinea Germania pentru 2006.

Ales sau impus?
Intr-o dimineata de noiembrie din 1998, in interiorul hotelului Meridien din Paris, zeci de delegati FIFA s-au adunat pentru a trece la alegerea noului presedinte al Federatiei Internationale de Fotbal. Candidati: suedezul Lennart Johansson, presedinte UEFA la acea vreme, si Joseph “Sepp” Blatter, un catarator elvetian descoperit si propulsat de Horst Dassler, mai mare peste imperiul Adidas. Micul dejun a fost in acea dimineata ceva mai agitat decat era firesc. O puzderie de oameni grabiti cu mana dreapta ocupata de un plic alb au intrat si iesit din sala de conferinte. La un moment dat a fost vazut si Mohammed Bin Hamman, distins reprezentant al Quatar-ului in Comitetul Executiv FIFA si prieten apropiat al candidatului Sepp Blatter. Apoi, in aproximativ o ora, s-au petrecut cateva lucruri cu adevarat remarcabile. Cel putin 18 reprezentanti ai tarilor africane au avut o revelatie si si-au schimbat parerea despre candidati. Toti au hotarat sa nu il mai sprijine pe Johansson, desi cu o seara inainte, la cina, jurasera deschis credinta suedezului.

Acum, la micul dejun, dupa chifle proaspete si magiun gros, aceiasi 18 si-au marturisit credinta in Blatter. Revelatiile par a fi fost stimulate de plicurile albe din mainile celor ce s-au perindat prin sala. 5.000 de dolari pe loc, 5.000 dupa vot. Farah Addo, cetatean al Republicii Somalia si membru in Comitetul Executiv FIFA, vicepresedinte al Confederatiei Africane de Fotbal si presedinte al Federatiei Somaleze de Fotbal, a refuzat mita. De aceea, in cazul lui, oferta a ajuns la 100.000 de dolari, pentru ca de cuvantul sau ascultau si alti reprezentanti africani. Fiind gata sa provoace un scandal, Addo a primit rapid lovitura de gratie. Un fax sosit din Somalia il anunta ca Federatia inceteaza sa il mai considere reprezentant cu drept de vot la FIFA. Apoi s-a trecut la vot. Blatter 118 – Johansson 80. Numai dupa 4 ani, cei cativa oameni in zdrente care sustineau de sub un camion ca sunt Federatia Somaleza de Fotbal au recunoscut ca au primit de la d-l Bin Hamman din Quatar 10.000 de dolari, faxul, hartia si pixul cu care a fost scris si trimis mesajul care il dezmostenea pe Addo.

Tabara lui Blatter a negat intotdeauna cu vehementa ca ar avea cunostinta despre vreo cumparare de voturi anterioara alegerilor, iar cartile care demasca operatiunea nu pretind ca Sepp ar fi fost implicat direct sau ar fi stiut despre cumpararea voturilor. Totusi, Blatter si FIFA au confirmat ca delegatii au primit sume de bani in plicuri la hotelul Meridien din Paris, in timpul weekend-ului cand a avut loc congresul FIFA din 1998: explicatia oficiala este ca singurele plati facute au fost pur si simplu avansuri banesti pentru asociatiile nationale, din suma de 250.000 dolari pe care o primesc anual membrii mai saraci ai FIFA, si ca nu este nimic neobisnuit in aceasta distribuire a banilor oficiali ai FIFA, in scopuri fotbalistice legitime.

Premisa implicarii magnatilor din Golful Persic in manipularea sufragiilor de la varful FIFA nu este una cu aspect absurd. FIFA este o masina de facut bani, iar infiltrarea la varf a unui om controlat de acesti bogatasi le asigura, subtil, conducerea colosului financiar, oferindu-le in acelasi timp mult ravnita obscuritate. Mai mult de atat, comportamentul FIFA din momentul inscaunarii in pozitia de presedinte a lui Sepp Blatter, vine ca o confirmare a acuzelor. Blatter s-a ocupat personal de vanzarea drepturilor pentru Cupele Mondiale din 2002 si 2006: drepturile de difuzare a jocurilor la tv in fiecare tara din lume si drepturile de a pune insigna FIFA si cuvintele magice “World Cup” pe sucuri, bauturi, gustari, aparate de ras si echipamente sportive. A fost o ocazie foarte buna pentru Blatter sa-si demonstreze capacitatile de sforar, mai ales ca se anunta o afacere cu o cifra de 2,3 miliarde dolari.

Desi in urma tratativelor, drepturile de difuzare a meciurilor de fotbal trebuiau vandute celui mai mare conglomerat media din lume, Bertelsmann, prin subsidiarele TV americane IMG si UFA, acestea au fost vandute catre ISL. Cum? Pentru ca IMG si UFA au aflat in ultima clipa de la FIFA ca Federatia vinde drepturile pentru Cupele din 2002 si 2006 in acelasi pachet, Bertelesmann fiind pregatit sa achizitioneze numai drepturile pe 2002. Cum ISL a fost anuntata dinainte asupra acestei chestiuni, s-a miscat mai rapid si a obtinut drepturile in detrimentul Bertelsmann. Masinatiunea a fost evidenta abia in momentul in care, in contul FIFA a ajuns accidental un virament bancar in valoare de 1 milion franci elvetieni (400.000 de lire sterline) dinspre ISL, fara a exista vreun contract care sa justifice aceasta tranzactie. Era vorba de un foarte gras “Multumesc” pentru medierea drepturilor de difuzare, exprimat stangaci. Momentul a generat suspiciuni si rumoare in lumea fotbalistica si mai ales printre jurnalisti, dar chestiunea este inca dezbatuta din punct de vedere legal.

Cum spuneam si la inceputul articolului, Jopseph “Sepp” Blatter este inca la carma FIFA, pana in 2011. Nu este surprinzator ca si-a pastrat “scaunul” odata ce l-a ocupat initial prin metodele dezvaluite si este legitima presupunerea ca nu tocmai transparent si corect Blatter a fost reales de doua ori presedinte al Federatiei. Nu este decat o mostra graitoare despre felul in care se desfasoara lucrurile in lumea fotbalului international, deoarece nu ne putem astepta ca, atunci cand varful piramidei este construit din moloz, corpul sau sa fie faurit din aur. Or, avand in vedere ca fotbalul este religia a sute de milioane de impatimiti din toata lumea, masinatiunile ce au loc in substraturi nu vin decat ca o tradarea a tuturor acestor oameni, ca o inselatorie comparabila cu cea a descosinderarii unei tari extrem de populate si de diverse, unita intru dragostea eternal pentru “sportul rege”.

Povestea decaderii celui mai puternic, mai bogat si mai influent ordin cavaleresc medieval bantuie secolele, pe masura ce din ce in ce mai multi istorici si cercetatori incearca sa descifreze misterele in care este invaluita. Au fost, cu adevarat, templierii slujitorii satanei sau complotul distrugerii lor este o masinatiune pusa la cale de regii europeni impreuna cu papalitatea? Exista in randul Ordinului un asa-numit Templu Negru, format dintr-un grup de mari initiati gnostici – adevaratii conducatori ai Cavalerilor, care au continuat sa traiasca in secret vreme de veacuri, pentru a renaste in Masonerie – sau intreaga conspiratie a distrugerii Templului a fost savarsita din ratiuni politice si financiare, iar povestea templierilor s-a stins odata cu arderea pe rug a ultimului lor Mare Maestru, Jacques de Molay?

De la Sarmani Cavaleri ai lui Hristos…

Cruciatii cuceresc Ierusalimul in 1099, iar 20 ani mai tarziu, doi veterani ai primei cruciade, Hugues de Payns si Godfrey de Saint-Omer, infiinteaza impreuna cu alti sapte cavaleri un Ordin de calugari-razboinici a carui menire este aceea de a-i proteja pe numerosii pelerini care incep sa soseasca in Orasul Sfant. Baudouin al II-lea de Boulogne, regele Ierusalimului, le stabileste resedinta in moscheea Al-Asqa (foto), ridicata pe ruinele esotericului Templu construit de Solomon in jurul anului 950 i.Hr.

Templul era venerat deopotriva de evrei (conform Vechiului Testament, Solomon il construise pe baza indicatiilor sacre primite de la Dumnezeu, iar aici a fost pastrat Chivotul Legamantului), de crestini (aici copilul Iisus ii uimeste pe invatati cu stiinta sa despre Dumnezeu) si de musulmani (aici se afla profetul Mahomed in momentul in care un arhanghel il duce in ceruri). Templierii resimt puternic influenta multiculturala a acestui loc, adoptand o deschidere neasteptata fata de musulmani si intelegand necesitatea coexistentei cu o civilizatie cel putin la fel de complexa si de dezvoltata precum cea europeana.

Pe plan militar, arabii erau superiori cruciatilor, infrangerile de la inceput explicandu-se numai prin curajul nebun al Cavalerilor, conjugat cu numeroasele lupte interne si rivalitati dintre seici; cultural, Islamul stalucea prin Averroes, care-l redescoperise si-l comentase pe Aristotel, Al Schwarishmi – parintele algebrei, Avicenna care revolutiona medicina precum si numerosi poeti, chimisti, astronomi si arhitecti. Miscare politica extrem de abila – inca din 1119, primul an al existentei Ordinului Cavalerilor Sarmani ai lui Hristos si ai Templului lui Solomon, templierii stabilesc legaturi cu arabii, incheie pacturi, devin garanti ai diverselor tratate dintre regii crestini si conducatorii musulmani si chiar ajung sa primeasca fii de seici in Ordin.

Ordinul este recunoscut pentru cinstea si milostenia sa. Izvoarele epocii lauda devotamentul si simplitatea templierilor: “Nu ii vezi niciodata pieptanati, foarte rar se spala, au barba neingrijita si duhnesc de mizerie” – un portret demn pentru orice darz luptator al Spiritului, imun la cele lumesti. Aceasta imagine avea sa dureze, insa, numai primii noua ani de existenta ai Ordinului.

Ordinul devine din ce in ce mai popular in randul aristocratiei europene – inca de la bun inceput era puternic ierarhizat: pentru ca un tanar sa imbrace peste zale mantia alba cu cruce rosie, trebuia sa fie de sange nobil din partea ambilor parinti. Conducatorul suprem al templierilor, Marele Maestru, avea 4 cai si 4 scutieri, Comandorii, Marii Preoti si Calugarii-Inspectori capatau 3 cai si 2 scutieri, in vreme ce Cavalerii simpli aveau dreptul la 2 cai si niciun scutier. Ordinul era completat de sergenti si turcopoli (soldati de origine umila, de obicei indigeni) care formau, de fapt, grosul fortei Ordinului, fiind de pana la 10 ori mai numerosi decat Cavalerii.

Toate aceste avantaje, dimpreuna cu promisiunea unei vieti virtuoase, dar plina de aventuri, i-au determinat pe numerosi fii de nobili europeni sa-si doreasca sa faca parte din Ordin, iar pe masura ce numarul acestora a crescut, sustinatorii Ordinului au devenit din ce in ce mai multi. Printre acestia se numara si abatele de Citeaux, Bernard din Clairvaux, unul dintre cele mai influente personalitati ale epocii, care isi asuma cauza calugarilor-soldati, le desavarseste Regulamentul si provoaca convocarea Conciliului de la Troyes din 1128, prin care templierii sunt recunoscuti oficial de catre Biserica catolica si devin supusii directi ai Papei.

… la veritabili bancheri corporatisti ai Evului Mediu

Noul statut aduce intr-o perioada extrem de scurta schimbari majore in economia Ordinului. De la recunoasterea de catre Papa, donatiile incep sa curga in valuri – credinciosii de pe tot cuprinsul Europei occidentale doresc sa participe activ la recucerirea Pamantului Sfant (iar daca nu o pot face cu sabia in mana, se gandesc ca si banii pentru o cauza nobila sunt buni). Donatiile capata inclusiv forma de drepturi senioriale, unele foarte profitabile, precum pamanturi, castele, fortarete si chiar orase intregi. Incet-incet, Ordinul se extinde precum o caracatita in randul intregii Europe catolice, ajungand administratorul unor sume colosale care fac din el un fel de imperiu financiar multinational, echivalentul unei corporatii moderne.

Sigiliul lor – doi calareti pe acelasi cal, ceea ce simboliza saracia – nu-i impiedica sa constuiasca, la Ierusalim, grajduri pentru 2.000 de cai si 1.500 de camile. De asemenea, uitand de episodul biblic in care Iisus ii alunga pe negustori din Templu, templierii isi creaza un birou de schimb pentru pelerini si incaseaza camata. Vazand ca aceasta afacere este extrem de profitabila, Ordinul o extinde in toate comandamentele sale – prin aceasta decizie, practic, punandu-se bazele unor institutii echivalente cu bancile moderne.

Marea inventie financiara a Ordinului este scrisoarea de schimb , care functioneaza pe principiul unei carti de credit – se emitea o polita pe numele unui pelerin care, de exemplu, depune bani, bunuri sau obiecte de valoare la Paris. Acesta poate calatori linistit, fara frica hotilor sau costuri suplimentare de escorta si de transport, pana la Ierusalim, unde in baza scrisorii isi retrage, evident cu o anumita dobanda, suma sau contravaloarea obiectelor depuse la Paris. Intr-o epoca in care orice activitate bancara era prohibita de Biserica,uriasele avantaje financiare ale templierilor le asigura acestora o dezvoltare si o prosperitate fara precedent. La toate acestea se adauga practica conform careia tinerii nobili care aspira sa devina Cavaleri sa-si doneze intreaga mostenire, odata cu primirea in Ordin.

In secolul al XIII-lea, aproape toti marii aristocrati ajung sa-si incredinteze in perioade de restriste avutul Cavalerilor. Intrucat cuvantul templierilor era socotit mai sigur decat al multor regi, Fortareata Templului din Paris primeste sa pastreze cu dobanda bani gheata, dar si obiecte de valoare. Bijuteriile Coroanei Angliei si tezaurul Frantei au stat vreme de decenii in custodia Cavalerilor. Veritabilele contracte de trezorerie sau imprumut pe care Ordinul le semneaza cu clientii sai de os nobil sau sange albastru au, in mare parte, aceleasi clauze precum cele moderne – dobanda, penalitati, bonusuri de fidelitate etc.

Nu in ultimul rand, Regulamentul le confera templierilor niste privilegii extraordinare: Ordinul era scutit de dari si de impozite, insa putea sa perceapa dupa bunul plac asemenea taxe; nu raspundea in fata justitiei laice, nici a celei bisericesti – Cavalerii puteau fi judecati numai de Maestri templieri sau (simbolic) de Papa, in schimb aveau dreptul de a condamna la moarte si de a judeca numeroase delicte; Cavalerii nu se confesau decat preotilor care faceau parte din Ordin; Marele Maestru avea de facto statutul unui print pan-european, iar alegerea sa nu era supusa niciunei ratificari exterioare templierilor. Pe masura ce anii trec, dependenta templierilor fata de Papa devine una simbolica, astfel ca organizatia are privilegiile unei adevarate puteri suverane, luandu-si si numele de Ordo Supremus Militaris Templi Hierosolymitani – Ordinul Suprem si Militar al Templului din Ierusalim. Numeroasele bogatii si feude raspandite prin toata Europa fac ca, la apogeul organizatiei, Ordinul sa devina cea mai mare putere financiara europeana din intreg Evul Mediu, cu un profit anual de 800.000 de livre, echivalentul a 1 miliard de euro din prezent! in conditiile in care venitul anual al majoritatii regatelor era de 10 ori mai mic.

O organizatie invaluita in mistere

Pe masura ce Ordinul a ajuns la maturitate, in interiorul sau s-a format un veritabil cult al secretului: consfatuirile Maestrilor erau inaccesibile cavalerilor, intreaga corespondenta a organizatiei era criptografiata, iar Regulamentul – copiat in putine exemplare – nici macar nu era cunoscut pe indelete de catre simpli cavaleri. De altfel, influenta locului asupra Ordinului a fost coplesitoare, Asia de Sud-Vest fiind in acele timpuri intr-o continua si clocotitoare efervescenta mistica, un creuzet al sincretismelor religioase si a hermetismului, un loc in care neopitagoricieni, neoplatonicieni, gnostici, crestini, evrei si musulmani veneau zi de zi in contact unul cu celalalt, impartasindu-si credintele si inraurindu-se reciproc.

Templierii au fost indubitabil crestini – luptandu-se pana la moarte in numele credintei si fiind custozii unor relicve sfinte, precum giulgiul lui Iisus sau patibulum-ul (stalpul orizontal al) crucii pe care a fost rastignit Mantuitorul – insa, multi istorici estimeaza, astazi, ca credinta lor a fost inevitabil alterata (de altfel, un tanar templier scria laconic intr-o scrisoare trimisa acasa: “Am devenit orientali”). Cat de mult a imbratisat Ordinul gnosticismul ramane o dilema inca nerezolvata, insa tocmai curentele mistice care tulburau aliniamentul cu doctrina catolica au fost o parghie abil folosita de catre inchizitorii care i-au condamnat de erezie si satanism. Pe de alta parte, cei mai multi Cavaleri si chiar Maestri (in frunte cu ultimul Mare Maestru al Ordinului, Jacques de Molay) erau analfabeti, iar asemenea subtilitati religioase le erau, teoretic, inaccesibile.

Tocmai din acest motiv, s-a speculat ca in interiorul organizatiei s-a format o conducere din umbra, un Templu Negru, puternic influentat de esoterismul islamic si de gnosticism, un grup de initiati care chiar daca in esenta ramaneau crestini, impartaseau o credinta si o dogma radical diferita fata de cea propagata de catolici. Astfel se explica blasfemiile incredibile de care templierii au fost acuzati spre sfarsitulul anului 1307, dupa arestarea lor. Scuipatul crucii era o practica gnostica prin care se sublinia ca adevaratul Dumnezeu se afla in ceruri, nu intr-o bucata de lemn (de asemenea, gestul dadea seama si de porunca biblica: Sa nu-ti faci chip cioplit!); inchinarea la un idol pagan, Baphomet, era un ritual de cunoastere divina, prin care se sfida dogma Sfintei Treimi – o erezie politeista in ochii gnosticilor – si se reafirma credinta intr-un singur Dumnezeu; sarutul pe gura intre barbati (practica obligatorie in cadrul ceremoniei de primire in Ordin a tinerilor Cavaleri) simboliza unirea spiritelor – o garantie morala de fidelitate si supunere.

Dulcele declin al refugiului in lux

Desi templierii au purtat niste batalii remarcabile, cea mai faimoasa dintre toate fiind cea de la Montgisard (pictura, jos), petrecuta pe 25 noiembrie 1177, cand un palc de 500 de cavaleri au tinut eroic piept armatei lui Salah ad-Din (Saladin) de 26.000 de oameni, obligandu-l pe marele sultan arab sa se retraga, Ordinul nu a jucat niciodata rolul unei armate – structura aristocratica si Regulamentul sau strict nepermitandu-i din start acest lucru –, ci a avut, mai degraba, atributiile unei forte de elita, gardian al pacii si mediator intre numeroasele factiuni crestine si musulmane.

Incepand cu a doua jumatate a secolului XII, armata lui Saladin devine din ce mai puternica, iar in 1187 se produce dezastrul – Ierusalimul este pierdut. Desi liderul arab este inimos – nu permite comiterea niciunui abuz sau masacru, respecta bisericile si le da crestinilor un ragaz de 40 de zile sa paraseasca orasul, fata de templieri – calugari-razboinici – aplica legea razboiului sfant, a jihadului, lasandu-le sa aleaga: ori se convertesc la Islam, ori sunt decapitati. In treacat fie spus, Marele Maestru de atunci, Gerard de Ridford a fost in cele din urma eliberat, iar Saladin nu era omul exceptiilor…

Arabii cuceresc noi teritorii, are loc invazia turca, apoi cea mongola, iar Comandamentul Suprem al Templierilor este nevoit sa fie mutat din ce in ce mai in nord-vest, mai aproape de Europa. Puterea militara a organizatiei se estompeaza, iar in cruciadele care urmeaza pentru recucerirea Ierusalimului, toate incheiate cu umilinte si esecuri usturatoare, templierii se implica exclusiv pentru a-si urmari interesele politice si financiare, indepartandu-se sensibil de Franta, tara de origine a Ordinului, si apropiindu-se de Anglia si Germania.

La inceputul secolului XIII, organizatia infiintata pentru a proteja Orasul Sfant ramane practic fara misiune in Orientul Mijlociu – ar fi putut continua lupta in Spania si Portugalia, tari ocupate de arabi, insa cu abilitatea diplomatica specifica evita sa mai porneasca la razboi impotriva Islamului. Prin urmare, Ordinul se intoarce in Franta unde isi atrage rapid oprobiul multimilor, din chiar prima zi in care Marele Maestru Jacques de Molay isi face intrarea in Paris precum un mare sultan oriental cu 160 de Cavaleri, sclavi negri si 12.000 de camile arhiumplute cu aur, argint si bijuterii. Din moment ce sansele de eliberare a Ierusalimului erau nule si cruciadele luasera sfarsit, oamenii incep sa se intrebe la ce (mai) foloseste aceasta imensa avere Ordinului de 15.000 de cavaleri si peste 100.000 de personal auxiliar?

Complotul regelui ambitios

Opulenta Ordinului si Regulamentul sau care confera organizatiei privilegiile unui stat in stat nu sunt defel pe plac Regelui de Fier, Filip cel Frumos, un campion al suveranitatii nationale care avusese taria sa-si trimita cancelarul, fidelul Guillame de Nogaret, sa-l palmuiasca pe Papa Bonifaciu al VIII-lea, in momentul in care acesta ceruse regelui sa scuteasca clerul francez de taxe. In ciuda aversiunii pe care o avea fata de templieri, Filip cel Frumos se imprumuta de trei ori de la Ordin, ajungand in pragul anului 1307 sa fie practic inglodat in datorii. De asemenea, incercand sa controleze cat de cat activitatile templierilor, regele isi exprima dorinta de a intra in Ordin, dar este refuzat politicos de catre Marele Maestru, o ofensa de neiertat. Nu in ultimul rand, la urechile lui Filip ajung zvonuri conform carora Ordinul ar dori sa intemeieze in Franta un stat monahal, pe modelul celui infiintat de Teutoni in Prusia. Toate aceste aspecte fac Ordinul indezirabil in ochii regelui; Filip al IV-lea, profitand de un papa-marioneta, Clement al V-lea, insarcinandu-l pe omul sau de incredere – Nogaret – sa pregateasca distrugerea templierilor.

Masinatiunea este pusa in miscare de catre Esquieu de Floryan, fostul comandant al comanderiei Templului de la Montfaucon, exclus din Ordin, care-i furnizeaza lui Nogaret marturii scrise din care reiese ca templierii practica in secret scabroase ritualuri profanatoare. Prevalandu-se de o cerere a Marelui Inchizitor al Frantei, dupa ce isi pregateste indelung si minutios armata pentru aceasta operatiune, pe 13 octombrie 1307, regele ii aresteaza pe toti templierii de pe teritoriul regatului. Stupefiati de ceea ce li se intampla, foarte putini templieri protesteaza, si mai putini lupta – acestia sunt ucisi pana la ultimul.

Cei mai multi Cavaleri ajung pe mana Inchizitiei, in beciurile careia sunt torturati sistematic, cu salbaticie si mult sadism, si recunosc toate invinuirile aduse: l-au renegat pe Iisus, au practicat sodomia, s-au inchinat diavolului.In paranteza fie spus, la numai 12 zile de la arestare, lasul Mare Maestru Jacques de Molay le cere Cavalerilor sa-si marturiseasca pacatele pentru a-si usura constiinta – apoi, revine tardiv asupra acestui ordin. Filip al II-lea orchestraza cu multa dibacie un adevarat circ de invinuiri, procese, torturi si retractari, Marele Maestru jucand de fiecare data in contratimp, adoptand atitudini prostesti, neintelegand gravitatea situatiei si chiar refuzand sa-si apere Ordinul. “Sunt un simplu cavaler analfabet”, avea sa marturiseasca de Molay.

O luna mai tarziu, pentru a-i feri pe templieri de persecutii similare in restul Europei, Clement al V-lea ii scoate pe invinuiti de sub jurisdictia regelui si-i plaseaza sub cea bisericeasca, insa, in vara lui 1308, dupa ce interogase el insusi cativa Cavaleri, revine asupra deciziei, iar torturile se reiau si confesiunile de vinovatie curg in valuri. Este de notat faptul ca templierii din Anglia, Portugalia, Spania si Germania nu au suferit aceste suplicii – multi dintre ei au fost judecati si achitati de tribunalele publice, disparand apoi, cel putin pentru cateva secole, din istorie.

In 1311, Clement al V-lea convoaca un conciliu la Vienne si aboleste Ordinul Templului, “nu sub forma unei sentinte definitive, ci cu titlu provizoriu”. Cu alte cuvinte, Ordinul este temporar suspendat, fara a fi condamnat, un provizorat care tine pana in zilele noastre. De asemenea, Papa ii judeca pe principalii demnitari ai Ordinului – Marele Maestru Jacques de Molay, Marele Inspector Hugues de Pairaud, preceptorul de Acvitania, Geoffroy de Gonneville, si preceptorul de Normandia, Geoffroy de Charnay. Intrucat toti patru isi recunoscusera vina in mod public, au fost condamnati la inchisoare pe viata, dar la pronuntarea sentintei, primii trei isi retrag brusc si vehement acuzatiile.

“Pacatul meu este ca am tradat Ordinul pentru a-mi salva viata. Ordinul Templului este sfant si pur! Toate acuzatiile aduse lui sunt false, la fel cum false sunt si marturisirile templierilor!” ar fi spus intr-un necaracteristic acces de curaj de Molay. Neavand alta solutie, judecatorii ecleziastici ii dau pe mana regelui. Acesta convoaca consiliul si, fara sa piarda o secunda, hotareste ca cei trei sa fie ucisi in aceeasi zi ca eretici care si-au retractat confesiunea pacatelor. Pe 18 martie 1314, la ceas de seara, ei sunt arsi pe rug in piata Ile de la Cite din Paris. De Molay (desen) cere sa fie legat pe rug in pozitie de rugaciune, cu mainile impreunate si fata spre catedrala Notre-Dame. Dupa ce focul este aprins, legenda spune ca Marele Maestru i-a blestemat pe Filip cel Frumos si pe Clement al V-lea. Cert este ca artizanii distrugerii templierilor aveau sa moara amandoi in acelasi an – papa la numai cateva saptamani de la moartea Marelui Maestru, iar regele spre sfarsitul toamnei.

Mostenirea Templului

Ordinul Templului distrus de Filip cel Frumos in 1307 nu este acelasi care a luptat pe Pamantul Sfant timp de doua secole, si care, in cele din urma, a fost nevoit sa renunte la misiunea sa, suferind pierderea celor mai buni membri. Este doar umbra stralucitului Ordin, o organizatie decadenta in cautarea unei reconvertiri pe care nu a mai fost capabila sa o duca la bun sfarsit. Pe de alta parte, procesul intentat Templierilor este unul in acelasi timp politic si religios, insa am gresi daca am crede ca al doilea aspect este un simplu camuflaj pentru cel dintai. Cercetatorii Gerard si Sophie de Sede noteaza in lucrarea L’Occultisme dans la politique:

“Ordinul insusi avea o dubla fata, aspect dezvaluit fiind chiar in Regulamentul sau: « Din viata noastra nu vedeti decat coaja care se afla in exterior, dar nu banuiti puternicele precepte care se afla inlauntru ». Adevaratii sefi, in mod intentionat anonimi, ai acestei tehnocratii ocultiste se ridicau deasupra epocii lor. Dupa cum a scris Michelet : « Ideea de Templu, mai inalta si mai generala chiar decat aceea de Biserica, planeaza pe deasupra oricarei religii – Biserica imbatraneste, dar Templul ramane mereu tanar. » Tot asa precum el se situa deasupra Bisericilor,Templul se plasa si deasupra statelor; in numele unei meta-istorii, el nutrea un imens plan de organizare a lumii civilizate. Aceasta din urma avea nevoie de asa ceva: Orientul si Occidentul se sfasiau reciproc; Europa era un spatiu inchis unde se infruntau, pe de o parte, regi si feudali, pe de alta, regii intre ei; deosebirea dintre spiritual si temporal nu mai era respectata; Biserica intervenea in guvernarea statelor, iar acestea in modul de organizare al Bisericii. Acestor rivalitati haotice, maestrii templieri din umbra le opuneau ideea unei sinarhii, adica a unei ordini sociale in care diferitele puteri, exercitandu-se fiecare in sfera sa, nu s-ar fi suprapus. Pentru a garanta acest echilibru, ei visau la un domnitor al pamantului, arbitru suprem al sefilor politici si religiosi, ales de catre un consiliu al inteleptilor”.

Este greu de crezut ca la peste 700 de ani de la stingerea Ordinului, influenta Templului ramane inca atat de puternica. Totusi, daca privim dintr-o cheie conspirationista o anumita inlantuire de evenimente istorice – nasterea Masoneriei in secolul XVII, izbucnirea revolutiilor de independenta si emancipare din secolul XVIII-XIX, formarea marilor corporatii transnationale, explozia globalizarii si a institutiilor politice si financiare mondiale (ONU, NATO, Uniunea Europeana, Banca Mondiala, FMI etc.) in secolul XX, ipoteza este pe cat de halucinanta, pe atat de seducatoare…

Surse: Histoire mysterieuse des templiers, Laurent de Vargas; L’occultisme dans politique, Gerard et Sophie de Sede

Daca la istorie am invatat despre otravirea fantanilor ca mijloc eroic de aparare a stramosilor nostri in fata invadatorilor, o presupusa otravire contemporana a apei potabile cu o substanta cu efect insidios, menita sa ne faca usor de controlat si de stapanit, pare o poveste intr-adevar zguduitoare – numai buna pentru a fi subiectul unei teorii a conspiratiei.

Fluorul – cel mai bun prieten al dintilor?
De ani de zile ni se spune ca fluorul este bun pentru sanatatea noastra; mai precis, pentru sanatatea dintilor nostri. Fluorul intareste smaltul dintilor ceea ce, spun specialistii, inseamna mai putine carii. De aici si pana la masura de a fluoriza apa de baut pentru a asigura tuturor (mai ales copiilor) doza de fluor necesara pentru protectia danturii era un pas destul de mic. Pas care, in unele tari, a fost deja facut. Cu consecinte grave, sustin cativa experti si, mai ales, cu intentii odioase, sustin adeptii teoriilor conspiratiei.

Incepand din anii ‘40, in SUA si Canada, apa potabila a fost, in mare parte, fluorizata prin adaugarea de fluorura de sodiu. Masura a fost implementata in urma unei campanii agresive care urmarea sa convinga populatia de beneficiile adaugarii substantei in apa. Fluorul a devenit deodata elementul-minune care ne putea scapa de carii. Inclus in pastele de dinti, in apele de gura si, in cele din urma, in apa pe care o bea toata lumea, de la bebelusi pana la varstnici, fluorul ar fi urmat sa imbunatateasca sanatatea dentara a tuturor acestor norocosi beneficiari. Aici incepe, spun luptatorii impotriva uneltirilor, ticaloasa conspiratie careia ii suntem inca victime. Pentru ca despre efectele nocive ale “elementului F” asupra sanatatii, despre sursele din care provenea fluorura de sodiu folosita, si despre necesitatile stringente care au stat la baza deciziei nu s-a spus nimic. Ani mai tarziu, au inceput sa se auda glasuri – din lumea stiintifica – afirmand ca fluorizarea apei nu numai ca nu ar imbunatati in vreun fel sanatatea cuiva, dar contribuie la cresterea riscului unor afectiuni. Doza optima de fluor ar fi, dupa cifrele oficiale, de 1 ppm (parti per milion) sau 1 mg/litru. Dar cei convinsi ca e vorba despre complot afirma ca, in unele zone ale Americii de Nord, fluorul se gaseste in apa in doze de 2-3 ori mai mari. De ce?

Asa cum era de asteptat, informatiile se bat cap in cap. Exista studii care arata ca fluorul intareste, intr-adevar, smaltul dintilor si reduce riscul aparitiei cariilor la copii, dupa cum exista si studii care au demonstrat ca afecteaza negativ sanatatea dintilor, care nu e legata doar de smalt; in plus, are efecte nocive asupra sistemului osos.

In fond, ei ne doresc binele – sau nu?
Artizanul marii conspiratii este considerat Gerald J. Cox, un om de stiinta care a derulat o campanie de informare pentru a convinge publicul de beneficiile utilizarii fluorului in lupta impotriva cariilor.Ceea ce nu stia lumea era ca dl Cox era platit de o companie metalurgica, specializata in producerea aluminiului, companie care, ca si altele din acelasi domeniu, se confrunta in anii ‘30 cu o mare problema: cum sa scape de marile cantitati de reziduuri rezultate din procesul de fabricare a aluminiului? Unul dintre aceste deseuri era fluorura de sodiu. O parte din aceste deseuri puteau fi folosite pentru fabricarea unor rodenticide si insecticide – pe intelesul tuturor: otravuri pentru gandaci si pentru sobolani – dar inca ramanea in stoc o cantitate mare de fluorura de care fabricantii trebuiau cumva sa scape. Teoria conspirationista afirma ca, de fapt, fluorizarea pe scara larga a apei potabile a fost o marsava uneltire orchestrata de mari intreprinderi metalurgice nord-americane, un proiect abominabil finantat de cei care pot obtine totul cu bani. Acestia au gasit o valoare de intrebuintare deseurilor de fluorura de sodiu, fara a-si face nici un scrupul cu privire la sanatatea celor pe care ii otraveau astfel.

Si asa se face ca firma ALCOA, cea mai mare dintre companiile producatoare de aluminiu, ar fi finantat – conform teoriilor conspirationiste – cercetarile asupra apei fluorizate si a efectului asupra danturii copiilor, apoi campania pentru promovarea fluorizarii apei potabile. (Trebuie spus ca, la ora actuala, fluorura de sodiu mai este folosita doar in mica masura pentru fluorizarea apei, fiind inlocuita, intre timp, de alti compusi care contin fluor. In schimb, este inca prezenta in pastele de dinti.)

Aceleasi teorii aduc argumente in privinta pericolelor ingerarii de fluor, punand accentul pe toxicitatea sa si pe efectele nocive, pe termen lung, asupra sanatatii, efecte despre care publicul stie prea putin. Ei citeaza in primul rand un studiu foarte amplu, realizat la sfarsitul anilor ‘80 pe 39.000 de copii americani, studiu care a aratat ca nu au aparut diferente semnificative in ceea ce priveste numarul de carii intre copiii care bausera si cei care nu bausera apa fluorizata. Deci, fluorul n-ar avea mult laudatul efect de a preveni aparitia cariilor. In schimb, specialistii afirma ca supradozarea fluorului, ca urmare a ingestiei de fluoruri continute in apa de baut, determina aparitia fluorozei dentare, o afectiune caracterizata prin fragilizarea dintilor si aparitia de pete pe suprafata lor. Riscul e si mai mare in conditiile in care consumului de apa fluorizata i se adauga alte surse de fluor: suplimente cu fluor (ce-i drept, prescrise adesea copiilor inca din pruncie) sau expunerea la poluarea produsa de carbunele cu continut mare de fluor.
 
Ulterior, au inceput sa circule si informatii privind potentialul carcinogenic al fluorului, iar mai multe studii ar fi demonstrat ca exista o legatura intre fluor si fracturi: ingestia fluorului in cantitati mari fragilizeaza oasele, marind riscul de fracturare a acestora. Ca si cum nu era de ajuns, se vehiculeaza, mai nou, informatii asupra unor posibile efecte ale fluorului asupra creierului si, implicit, a comportamentului uman. Un reputat jurnalist spaniol, David Heylen Campos, a sugerat intr-o carte a sa faptul ca fluorul ar fi folosit pentru a tine sub control populatia, impiedicand-o sa devina prea violenta. Cetatenii tarilor in care se practica fluorizarea apei potabile ar fi asadar, un fel de cobai.

Jurnalistul citeaza marturia lui Ian E Stephen, specialist in efectele fluorului asupra sanatatii, care a afirmat ca in timpul mandatului primului ministru Margaret Thatcher, in Irlanda de Nord continul de fluoruri din apa potabila a crescut de trei ori si ca acest lucru ar fi fost facut intentionat, in incercarea de a linisti  populatia turbulenta si de a tine astfel situatia sub control. Metoda si-ar avea originea, dupa opinia lui David Heylen Campos, in cercetarile efectuate in lagarele de concentrare in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cand nazistii au adaugat in hrana detinutilor mici cantitati de fluor pentru a-i linisti si a-i mentine intr-o stare de letargie mentala care ii impiedica sa se revolte. Jurnalistul afirma ca, de altfel, si unele medicamente utilizate azi in ospicii si aziluri de batrani contin fluor – probabil in acelasi scop: linistirea pacientilor si mentinerea lor in stare de supunere si sub control.

Stia guvernul american, se intreaba David Heylen Campos, care erau efectele negative ale fluorului asupra sanatatii? Au fost ascunse deliberat aceste informatii pentru a proteja sinistra conspiratie la scara nationala? Nu exista un raspuns convingator, raspunde jurnalistul, care ne indeamna totusi sa cantarim cu grija ce se ascunde in spatele amplelor campanii care ne indeamna sa bem apa fluorizata sau sa ne spalam pe dinti cu pasta de dinti care contine fluorura de sodiu… substanta folosita la fabricarea otravii pentru sobolani.

Cum era sa scape tocmai criza actuala, care ne zgaltaie atat de rau pe toti, cum era sa scape tocmai ea de o explicatie in spirit conspirationist? Indiferenti la explicatiile date de profesionisti – bancheri, economisti, analisti politici -, pasionatii povestilor despre comploturi au lansat propriile lor explicatii.

Prima dintre ele nici macar nu-i originala: tot vechea poveste – categoria oldie, but goldie, caci se pare ca, indiferent de natura evenimentului analizat, niciodata nu trece nebagata in seama – a unui complot evreiesc. Nici nu incepuse bine sa se vorbeasca oficial despre criza, ca site-urile antisemite s-au si umplut de explicatii destepte privitoare la o conspiratie iudaica, personajele principale fiind bancherii si alte persoane importante de pe Wall Street si de pe alte “strazi” ale lumii financiare, din SUA si alte parti ale globului. A tasnit numaidecat si s-a raspandit cu viteza internetului un zvon despre niste fonduri de 400 de miliarde de dolari care ar fi fost mutate in banci israeliene “chiar inainte” de prabusirea firmei Lehman Brothers si a altor importante corporatii de servicii financiare americane. Simplul fapt ca economia Israelului nu a parut (pana acum) afectata foarte grav de criza care a zguduit atatea state, a fost socotit drept o dovada de netagaduit a conspiratiei. Ziare, posturi de radio si televiziune din Europa, America de Nord si America de Sud si Orientul Mijlociu au inhatat din zbor povestea, inserand, in emisiuni si articole, comentarii antisemite, unele dintre ele de o logica “zdrobitoare”: de pilda, in Venezuela, realizatorul unei emisiuni radio a afirmat ca faptul ca membrii Congresului american si-au luat vacanta cu prilejul marilor sarbatorilor iudaice, dupa ce votasera propunerea privind planul de salvare a economiei, prin alocarea a 700 miliarde de dolari, constituie o dovada a faptului ca guvernul Statelor Unite este controlat de lobby-ul evreiesc! Deci, nimic nou: aceleasi stereotipii vechi de secole, care ies (nici macar surprinzator) la iveala de fiecare data cand e vorba despre o criza si niste bani.

Noroc ca exista cel putin o teorie alternativa (cu toate ca si asta e din categoria cliseelor): e vorba despre vesnica disputa intre partidele politice americane – democrati vs. republicani. De-a lungul vremii, cele doua n-au incetat sa se acuze reciproc de participare la conspiratii. Ultimul scandal rasunator a avut loc in urma cu vreo 13 ani, cand au ciculat zvonuri conform carora dreapta americana ar fi pus la cale complotul in urma caruia presedintele democrat Bill Clinton s-a trezit implicat intr-un scandal sexual. (Cum? Credeati ca din cauza Monicai Lewinski? Pai ea n-a fost decat o unealta a dreptei, nu va e clar?).

Acum jucam returul: e randul republicanilor sa-i acuze pe democrati de un complot. Rush Limbaugh, un faimos, dar si controversat realizator de emisiuni radio american, cunoscut pentru vederile sale de dreapta, nu numai ca a declarat ca spera intr-un esec al presedintelui Obama, dar, la sfarsitul anului trecut, i-a acuzat pe democrati ca ei ar fi declansat criza financiara americana (devenita ulterior globala) pentru a-l ajuta pe Barack Obama sa castige alegerile! Limbaugh a afirmat ca senatorul democrat Chuck Schumer ar fi fost implicat in colapsul bancii IndyMac, care a starnit zvonuri ingrijoratoare care, la randul lor, au declansat panica financiara ce a dus, in cele din urma, la prabusirea atator mari banci si alte institutii financiare americane. Pe fondul acestei panici, democratii ar fi castigat alegerile; au facut rost, zice Rush Limbaugh, de o criza despre care populatia crede ca poate fi rezolvata doar cu ajutorul atotputernicului guvern care ar interveni ca sa salveze una sau alta. Scopul final al actualului guvern democrat, dupa afirmatiile lui Limbaugh, este acela de a nationaliza o mare parte din economia SUA – unele banci, afacerile cu ipoteci, pana si industria constructoare de masini.

Faptul ca marea criza s-a propagat in lume cu asemenea efecte devastatoare e interpretat de jurnalistul de dreapta drept o dovada ca lucrurile au scapat de sub control si au ajuns prea departe: democratii au vrut doar sa castige alegerile si au declansat o monstruoasa criza la nivel global. Politica liberala a lui Barack Obama nu e, in mod cert, pe placul lui Rush Limbaugh, un anti-liberal declarat. “Liberalismul e problema noastra” a spus el. “Liberalismul e cel care ne-a adus atat de periculos de aproape de prapastie.” Teoria lui a devenit, evident, foarte draga dreptei politice din SUA si a inceput sa faca si pui. Karl Rove (un important personaj care a lucrat la Casa Alba ca Deputy Chief of Staff in timpul ultimului mandat al lui George W. Bush) si Bill O’Reilly, un reputat jurnalist si comentator politic, au sustinut si ei ca actuala criza a fost creata deliberat, dar nu de democrati, ci de anumiti ziaristi care doreau sa sprijine alegerea lui Obama.

Alaturi de aceste mostre, mai exista, cu siguranta, si alte explicatii conspirationiste ale crizei pe care tocmai o experimentam cu totii. Si vor mai aparea o sumedenie. La urma urmelor, criza e abia la inceput. Evident, in lipsa vreunei dovezi, fiecare accepta sau respinge asemenea explicatii in functie de inclinatiile personale. Daca ai tendinta de a crede ca orice e rodul unei conspiratii, ai sa vezi un complot pana si in faptul ca atunci cand, te-ai dus, duminica la 7 seara, sa iei paine de la magazinul de la parterul blocului, vanzatoarea ti-a raspuns ca nu mai are. (“Aha! Ai vazut? Ti-am spus eu ca asa ne fac… sa ajungem niste sclavi, niste nenorociti, sa depindem de ei pentru orice si dupa aceea, cand le vine lor bine, ne taie macaroana! Acum nu ne mai dau nici paine, mama lor de …!!!).

Criza pornita ca o avalansa in 2007 inca ne cara cu ea, in rostogolirea pe o panta destul de abrupta (poate s-o mai indulci mai incolo; speram si noi, ce sa facem…) si despre care nu stim inca unde isi are capatul. Traim inca in ea, nu am avut cand si cum sa ne indepartam de ea, pentru a o putea privi cu detasarea pe care inevitabil o aduce trecerea vremii; dupa cum tot trecerea vremii permite adunarea si evaluarea dovezilor privind o cauza sau alta a fenomenului. Deocamdata, explicatiile stiintifice, in spiritul economiei politice, se ciocnesc de explicatiile banuitoare, in spiritul teoriilor conspiratiei, creand un vartej de informatii si emotii greu de analizat. Vorba lui “Murphy”: Zambeste, ca maine va fi mai rau!

Surse caricaturi: VCPC, NV News