Statuia Aviatorilor a fost inaugurata in 1935 in prezenta lui Carol al II-lea. Numele corect al statuii este Monumentul Eroilor Aerului. Se afla pe fosta Sosea Jianu, acum Bulevardul Aviatorilor.
Proiectul statuii a fost facut de sculptorul Lydia Kotzebue in 1927, iar macheta a fost finalizata de sculptorul Fekete Jozsef. Constructia a durat cinci ani, fiind inceputa in 1930.
Sau Casa Scanteii (asa cum era cunoscuta in perioada comunista), a fost construita pe locul in care se afla vechiul hipodrom Baneasa.
Ridicarea cladirii a durat intre 1952 si 1957. Initial, cladirea s-a numit Combinatul Poligrafic Casa Scanteii “I.V.Stalin” , pentru ca ulterior sa fie numita “Casa Scanteii”.
“Scanteia “ era numele ziarul Partidului Comunist Roman. Dupa evenimentele din 1989, aceasta a fost cladirea care a adapostit redactiile primelor ziare libere din Romania.
Proiectul cladirii a fost realizat de arhitectul Horia Maicu, care s-a inspirat din cel al Universitatii Lomonosov din Moscova.
Fundatia cladirii acopera o suprafata de 280 pe 260 de metri. Fara antena de televiziune care se afla pe cladire, aceasta are o inaltime de 96 m, iar cu tot cu antena, masoara 104 m.
In fata Casei Presei se afla si acum soclul gol al statuii lui Lenin, statuie uriasa, amplasata acolo in septembrie 1960 si daramata in martie 1990. Gestul demolarii statuii a fost unul de razbunare pe tot ce putea aminti de perioada comunista.
Teatrul Odeon, unul dintre cele mai reprezentative teatre din Bucuresti, a fost fondat in 1946, sub numele de Teatrul Muncitoresc CFR Giulesti. Sala Majestic a fost inaugurata in 1974, fiind una dintre cele mai elegante sali de teatru din Bucuresti si singura din Europa cu tavan glisant.
In anul 1990 Teatrul Giulesti isi schimba numele in Teatrul Odeon.
Este un teatru de repertoriu, cu o echipa stabila de 42 de actori, 2 regizori si 2 scenografi. Are o scena a l`italienne si o capacitate a salii de 300 de locuri.
De-a lungul timpului a participat la numeroase turnee si festivaluri internationale: in Marea Britanie cu spectacolul Richard III de Shakespeare, regia Mihai Maniutiu (1994), la Bratislava, Slovacia cu spectacolul Barbierul din Sevilla de Beaumarchais, regia Dinu Cernescu (1996), la Oldenburg, Germania (1996) cu La Tiganci, regia Alexander Hausvater, la Berlin (1999) si Hanovra (2000) cu spectacolul Saragosa – 66 de zile dupa Jan Potocki, regia Alexandru Dabija (1999), la Cairo, Egipt, cu spectacolul Teatru seminar dupa Petre Tutea, regia Dragos Galgotiu, la Berlin cu spectacolul Fratii de Sebastian Barry, regia Alexandru Dabija (2001), in Canada cu spectacolul Cumetrele de Michel Tremblay, regia Petre Bokor (2001).
In 2003 De ce fierbe copilul in mamaliga dupa Aglaja Veteranyi, regia Radu Afrim, a participat la Journees Theatrales de Carthage, in Tunisia, iar in 2004 la Bienala de la Wiesbaden, Germania.
In 2006, joi.megaJoy a fost prezentat in Ungaria, la Budapesta si Debrecen, iar Portretul lui Dorian Gray la Bruxelles, Belgia.
In 2007, Un tango mas a fost invitat la Ierusalim, in cadrul Targului International de Carte.
Hotelurile din Capitală au aliniat tarifele de cazare la nivelul celor practicate în alte capitale regionale, însă ieftinirea nu va transforma peste noapte Bucureştiul într-un pol de atracţie pentru turismul de business.
Consultanţii de pe piaţa hotelieră spun că pentru a creşte numărul de turişti în 2010, hotelierii bucureşteni nu trebuie să se bazeze doar pe un preţ redus, ci trebuie să pună accent pe calitatea serviciilor.
Un alt punct slab al Capitalei ţine de spaţiul insuficient în care pot fi găzduite evenimente internaţionale, generatoare de trafic, inclusiv în turism.
Tarifele nu trebuie să fie pedala pe care să apese hotelierii bucureşteni. Scăderea lor este un lucru bine-venit, în orice caz, deoarece tarifele medii ale hotelurilor din Bucureşti erau destul de «obraznice» comparativ cu media de pe piaţa europeană. Cu toate acestea, nu datorită tarifelor vom fi mai atractivi ca destinaţie pentru turismul de afaceri.
„Serviciile şi împachetarea lor corectă şi cât mai accesibilă pentru clienţi vor face diferenţa”, este de părere Mihai Râşniţă, secretarul general al Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR).
În opinia acestuia, instabilitatea politică are, de asemenea, o influenţă majoră în deciziile privind organizarea de evenimente de anvergură luate de companii, organizaţii sau instituţii internaţionale.
“Evenimentele mari, de anvergură, se cunosc din timp, iar pentru acapararea lor, în primul rând, trebuie să prezentăm stabilitate şi încredere ca ţară, or, noi nu am demonstrat aceste calităţi în ultimul timp. Conferinţele şi evenimentele la nivel internaţional nu vor accesa o ţară în care nisipurile sunt «mişcătoare»”, a mai spus Râşniţă.
Ultimele rapoarte realizate de compania de consultanţă imobiliară CBRE pe piaţa locală arată că în Bucureşti tariful mediu de cazare pe noapte a ajuns la 78-80 de euro, fiind comparabil cu preţurile practicate în capitale precum Sofia, Varşovia, Praga sau Budapesta.
Aceasta în condiţiile în care, în anii trecuţi, Bucureştiul era cunoscut în piaţa europeană drept una dintre destinaţiile de business destul de “piperate” din punctul de vedere al tarifelor practicate de hoteluri. Scăderea a venit pe fondul crizei, ca urmare a reducerii cu până la o treime a gradului mediu de ocupare.
“Pe întreg anul 2009, în Bucureşti se va atinge un grad de ocupare mediu de 48-52% – în scădere cu aproximativ 25-27% faţă de 2008”, estimează Mircea Drăghici, project manager în cadrul departamentului Hotels al CBRE Eurisko.
Un grad de ocupare mai mic va înregistra şi piaţa hotelieră din capitala Cehiei, Praga, unde tariful mediu de cazare a ajuns la maximum 77 de euro pe noapte, din Budapesta, unde o noapte de cazare costă în medie 70-73 de euro, sau din Bratislava, unde preţul pe noapte este 80-82 de euro.
Gradul de ocupare în capitalele străine a scăzut însă mai puţin decât în Bucureşti. În timp ce în Capitala României gradul mediu de ocupare a hotelurilor a scăzut cu până la 27%, media scăderii pentru celelalte este de 16 procente.
Adevăratele chilipiruri în materie de tranzacţii imobiliare sunt rare. O modalitate prin care îţi poţi cumpără casă la un preţ mai mic decât cel al pieţei este “vânarea” locuinţelor scoase la vânzare de către bănci, în urma executărilor silite.
O altă problemă ar fi că imobilele scoase la vânzare nu pot fi vizionate şi, în cazul în care proprietarii refuză să le elibereze, evacuarea cu ajutorul poliţiei dă bătăi de cap cumpărătorului.
Legea permite foştilor proprietari să facă recurs după recurs şi sunt greu de scos din casă. Aşa că poate dura şi ani până când cumpărătorul îşi intră în drepturi.
Potrivit Codului de procedura civilă, anunţul de vânzare trebuie publicat în mai multe locuri: la sediul organului de executare, adică la sediile băncilor, la locul unde se află imobilul scos la vânzare, la sediul primăriei în a cărei rază este situat imobilul, la locul unde se desfăşoară licitaţia şi în ziarele locale sau naţionale.
În ciudă prevederilor legale, aceste anunţuri sunt publicate, de obicei, numai pe site-urile de Internet al băncilor.
Ionuţ Stanimir, şef departament la Departamentul Comunicare Externă din BCR, este de părere că, din punctul de vedere al băncii, executarea silită nu este o situaţie de dorit. Pentru executat este lesne de înţeles motivul, în timp ce bancă nu poate obţine profit dintr-o executare silită, iar uneori se găseşte în situaţia de a nu-şi recupera suma împrumutată.
“Executările silite nu sunt niciodată o situaţie de dorit, nici pentru client şi nici pentru bancă. Având în vedere că banii pentru acordarea unui credit vin întotdeauna din depozitele clienţilor sau din capitalul acţionarilor, banca are o responsabilitate faţă de aceştia de a se asigură că împrumuturile debitorilor sunt plătite înapoi sau cele neperformante sunt recuperate.
Este, de exemplu, cazul în care pot interveni executările silite. Însă această nu este o activitate pe care bancă să o vadă în termeni de profitabilitate. Este pur şi simplu vorba de recuperarea (în măsură posibilităţilor) unui credit acordat, după cum spuneam, din banii depunătorilor sau capitalul acţionarilor. Bancă nu are nimic de câştigat din asta şi încearcă să evite aceste situaţii prin restructurarea creditelor cu probleme”, a explicat reprezentantul BCR.
