Construit de un armean bogat in anul 1808, impresionanta locatie din lemn si destinatia calatorilor negustori functioneaza si astazi in regim hotelier, cu camere care pastreaza atmosfera vremurilor de demult. Curtea este fastuoasa si perfecta pentru o iesire in oras cu prietenii. Exista, de asemenea, si o crama.
Cunoscuta de bucuresteni ca fiind o legenda vie, dar si una dintre cele mai vechi berarii ale Bucurestiului, Caru` cu bere a fost deschis pentru prima data in 1879 in vechiul han Zlatari. Dupa 20 de ani, s-a mutat in Strada Stavropoleos, unde il putem intalni si astazi.
Un rol important in istoria Carului cu Bere l-a avut Nicolae Mircea alaturi de familia lui, originara din Medias. Acesta a reusit de-a lungul anilor sa faca din Caru` cu Bere unul dintre cele mai iubite locuri de distractie ale Bucurestiului.
Beraria din Strada Stavropoleos este un loc incarcat de traditie unde fiecare obiect are propria poveste. Este unul dintre putinele locuri ale Bucurestiului unde parca nu s-a schimbat nimic, iar arhitectura aminteste celor care-i calca pragul de ce Bucurestiul a fost considerat odata micul Paris.
Picturile murale, vitraliile si balustradele sculptate sunt elementele distinctive ale berariei. Spiritul petrecerilor de alta data este prezent si in ziua de azi, atmosfera amintind de exuberanta Bucurestiului de la inceputul secolului XX. Simbolul locului este Mos Ghita, a carui silueta strajuieste si astazi balustrada din dreapta. Mos Ghita, pivnicerul, a lucrat cateva zeci de ani la Carul cu Bere, coborand de mii si mii de ori în pivnita ticsita de butoaie de bere si vin alaturi de nelipsitu-i felinar.
Atmosfera de petrecere a localului a atras de-a lungul vremii multe personalitati marcante. Unul dintre cei mai fideli oaspeti ai “berariei lui Neculai Mircea”, cum ii spuneau fratii ardeleni, era George Cosbuc sau Badea Gheorghe pentru cei apropiati, care se simtea la beraria lui Neculai ca la el acasa. La Caru` cu Bere badea Gheorghe se intalnea adeseori cu Octavian Goga, I.L.Caragiale, Iancu Brezeanu si alti prieteni.
In ziua de azi, Caru` cu Bere si-a propus sa reinvie o traditie. Mai mult, ceea ce se va intampla aici se va incadra intr-o ampla actiune de promovare a unei adevarate culturi a berii. Sus, in berarie, reteta unicat a berii casei, alaturi de un meniu restrans cu mancaruri specifice vor readuce in memorie gustul de altadata.
Vechea crama va sta la dispozitia celor ce vor sa se pregateasca un pic mai temeinic pentru o seara la Caru` cu Bere. Tot aici pot fi vazute expuse diferite obiecte de pretutindeni legate de spiritul berii.
Si tot aici vom regasi insusi spiritul berii…
A fost ridicat in anul 1922 din lemn si stuc, in cinstea proclamarii Unirii, dupa izbinda armatelor romane in primul razboi mondial, arc ce va fi inlocuit cu unul de piatra, opera arhitectului Petre Antonescu, intre anii 1935-1936.
Fatada sudica poseda doua medalioane in bronz, ce infatiseaza chipurile regelui Ferdinand si al reginei Maria, care le inlocuiesc pe cele originale, distruse de regimul comunist, dupa anii `80.
In locul lor au fost aplicate doua mari flori de piatra, care au fost date jos, dupa 1989, iar chipurile regale si-au reluat locul.
Dar cu toate acestea, Arcul de triumf se impune la loc de cinste, alaturi de Catedrala Incoronarii de la Alba Iulia, de Mausoleul de la Marasesti, de Crucea Eroilor Neamului de pe muntele Caraiman sau de Mormantul Eroului Necunoscut din Parcul Carol.
Insa, Arcul de Triumf nu este primul monument de acest gen ridicat in capitala Romaniei, el fiind precedat de alte cateva asemenea constructii – provizorii. Acestea au marcat, succesiv, victoria Romaniei in razboiul de independenta (1878), jubileul celor 40 ani de domnie ai regelui Carol I (1906) si revenirea familiei regale romane din “exilul” de la Iasi (1918).
Date istorice:
În 1921-1922, in contextul incoronarii regelui Ferdinand I si a reginei Maria ca suverani ai Romaniei Mari, Comisia pentru organizarea serbarilor incoronarii a apelat la serviciile arhitectului Petre Antonescu pentru ridicarea unui impunator Arc de Triumf in zona nordica a capitalei, pe soseaua Kiseleff.
Din cauza timpului scurt insa, doar scheletul constructiei a fost turnat in beton armat, minunatele basorieliefuri exterioare fiind realizate din ipsos, ceea ce a determinat – o data serbarile incoronarii incheiate (octombrie 1922) – o degradare progresiva, cauzata de intemperii, a aspectului exterior al Arcului de Triumf, acesta ajungand la inceputul anilor 1930 un “monument incomod” pentru imaginea “Micului Paris” interbelic. De-abia in 1932, in urma unui articol de-al lui Mihai Mora, intitulat sugestiv “O datorie imperioasa”, situatia deplorabila a Arcului de Triumf revine in atentia opiniei publice, decizandu-se nu demolarea monumentului construit in 1922, asa cum cerusera unele personalitati, ci inlocuirea basoreliefurilor din ipsos de pe acesta cu unele definitive, din piatra sau marmura de Ruschita.
De data aceasta, autorul – lucrarile fiind dirijate de acelasi Petre Antonescu – a dat edificiului o nota mult mai sobra in ceea ce priveste finisajul exterior, cerand artistilor pe care i-a cooptat sa se incadreze in aceasta noua maniera de lucru. Printre acestia din urma sa-i mentionam pe Constantin Baraschi, Alexandru Calinescu, Mac Constatinescu, Ion Jalea, Dimitrie Paciurea si Costin Petrescu, toti nume cunoscute in perioada interbelica. Populatia – cu precadere numeroasele asociatii si societati ale fostilor combatanti din primul razboi mondial – a contribuit cu peste 7 milioane de lei la edificarea Arcului de Triumf, raspunzand cu promptitudine subscriptiilor lansate in cursul anului 1935 de Ministerul Apararii Nationale. Odata sumele necesare adunate, anul 1936 a fost consacrat integral definitivarii monumentului, pentru ca la 1 decembrie acelasi an, cand se implineau 18 ani de la Unirea Transilvaniei cu Romania, sa aiba loc ceremonia inaugurarii.
Momentul a fost marcat de participarea regelui Carol al II-lea, a mamei sale, regina Maria, a printului mostenitor Mihai, a membrilor guvernului Romaniei si a numerosi invitati de onoare din tara si din strainatate.
Din categoria ce mai gafeaza Mr. G. ( aka google ) , am descoperit cat de bun si eficient este serviciul Google Translator. Esti indragostita ? Traiesti o poveste de iubire ? Crezi in dragoste la prima vedere ? ai crezut ca tu esti universul lui dar te-a dezamagit …ai fost in inima lui iar acum te gandesti ca..
Si o melodie , ca ne place, ne place, ne place, place, place franceza 
A fost construit intre 1890-1895, in stilul renasterii franceze, dupa planurile arhitectului Albert Ballu.
Din cauza decesului acestuia finisarea si proiectarea interioarelor au fost realizate de catre arhitectul Ion Mincu. Astazi adaposteste Tribunalul Capitalei iar statuile care strajuiesc intrarea sunt operele lui Karl Storck si simbolizeaza Legea, Dreptatea, Justitia si Adevarul.
Alte doua statui aflate in partea superioara simbolizeaza Forta si Prudenta.
